ADR Sud-Vest Oltenia a lansat în consultare publică ghidul pentru al doilea apel de proiecte dedicat drumurilor județene legate de rețeaua TEN-T, cu peste 24 de milioane de euro din Programul Regional 2021-2027. Pot depune cele cinci consilii județene din regiune, cu proiecte între 5 și 20 de milioane de euro.
Lotul 2 al modernizării căii ferate București - Giurgiu, un contract de aproximativ 415 milioane de euro, a ajuns la 19% stadiu fizic la 13 octombrie 2026, potrivit CFR. Circulația e suspendată între Jilava și Frătești din martie, iar trenurile ar urma să revină în septembrie 2028.
Constanța South Container Terminal, operatorul terminalului DP World din Portul Constanța, începe un proiect de electrificare de 53,8 milioane de euro, cu termen 31 august 2028. Proiectul aduce alimentare de la mal pentru nave, bare colectoare pentru macarale electrice și tractoare electrice, iar împreună cu o a doua etapă programul ajunge la 100 de milioane de euro.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est a lansat în consultare publică ghidurile pentru două apeluri din Programul Regional Sud-Est 2021-2027, cu o alocare estimată cumulată de aproape 249 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic și pentru infrastructura rutieră de importanță regională.
Compania românească Axionet IoT a fost selectată de Agenția Executivă Europeană CINEA pentru o finanțare de 26,88 milioane de euro. Banii vor merge în 496 de stații de încărcare amplasate în 200 de locuri de-a lungul rețelei rutiere TEN-T.
Comisia Europeană a selectat 39 de proiecte pentru infrastructura de combustibili alternativi, sprijinite cu 422 de milioane de euro prin Facilitatea AFIF. Două dintre ele se desfășoară în România și vizează sute de puncte de încărcare rapidă.