Primăria Sibiu montează aproape o mie de panouri solare pe primărie, cantina municipală, grădina zoologică, cimitir și cinci unități de învățământ. Investiția de 4,61 milioane de lei este acoperită în cea mai mare parte din Fondul pentru Modernizare.
La 1 iulie 2026, parcurile eoliene și fotovoltaice ale României însumau peste 7.000 MW, mai mult decât cei 6.689 MW ai Hidroelectrica. În paralel, capacitatea de stocare în baterii a ajuns la 878 MW, aproape dublă față de începutul anului.
Vineri, 29 mai, la ora 11:19, sistemul energetic național a înregistrat cea mai mare producție instantanee de energie fotovoltaică din istorie, susținută masiv de prosumatori și de parcurile solare industriale.
Municipiul Cluj-Napoca a semnat contractul de proiectare si executie pentru un parc fotovoltaic de 5,5 hectare, finantat integral din Fondul pentru Modernizare. Investitia de 3,5 milioane de euro va acoperi peste jumatate din consumul de iluminat public al orasului.
Consiliul Județean Maramureș pregătește un sistem fotovoltaic lângă noul terminal al Aeroportului Internațional Maramureș, finanțat din Fondul de Modernizare cu aproape 22 de milioane de lei.
Furnizorul PPC Energie introduce baterii individuale și pachete PPC Solar Upgrade pentru instalațiile fotovoltaice non-hibride, plătibile în rate egale direct pe factura de energie.
Municipiul Zalău începe construcția unei centrale fotovoltaice de 1 megawatt, finanțată prin Fondul pentru Modernizare. Investiția se ridică la 3,81 milioane de lei.
Primăria Galați montează panouri fotovoltaice pe blocurile M1-M14 din cartierul Micro 17, primul parc de acest fel realizat de administrația locală. Lucrările sunt finalizate în proporție de aproximativ 90%.
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru un parc solar de 5,6 MW care va acoperi aproximativ două treimi din consumul de energie al iluminatului public. Investiția trece de 32 de milioane de lei.
Municipiul Baia Mare a semnat contractul de finantare pentru primul sau parc fotovoltaic, o investitie de peste 19 milioane de lei. Capacitatea instalata va fi de minimum 3 MW, iar energia produsa va fi folosita pentru autoconsumul institutiei.
Hidroelectrica începe implementarea primului său sistem flotant de panouri fotovoltaice, proiectul-pilot Nufărul de pe Oltul inferior, parte dintr-un plan mai amplu de extindere a capacităților din surse regenerabile.
Electrica si Romgaz au semnat un memorandum pentru dezvoltarea in comun a unor capacitati noi de producere si stocare a energiei din surse regenerabile, cu o putere instalata de pana la 400 MW. Proiectele vor fi exclusiv greenfield.
Arhiepiscopia Bucureștilor a lansat o licitație pentru o centrală fotovoltaică de 0,4 MWp în comuna Vidra, județul Ilfov, dotată cu o stație de încărcare pentru mașini electrice. Investiția estimată este de 1.834.880 lei plus TVA.
Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București instalează centrale fotovoltaice la două centre sociale, pentru energie de consum propriu. Investiția de aproape 1,18 milioane lei este finanțată integral din Fondul pentru Modernizare.
Orașul Aleșd a semnat contractul pentru un parc fotovoltaic de 0,99 MWp, finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Producția estimată ar acoperi până la jumătate din consumul instituțiilor publice locale.
Comuna Giroc din Timiș a lansat o licitație pentru un parc fotovoltaic propriu, care va alimenta clădirile administrației și iluminatul public. Investiția se sprijină pe un contract de finanțare de 6,7 milioane de lei semnat cu Ministerul Energiei.
Orașul Moldova Nouă din Caraș-Severin a scos la licitație un contract de 9,15 milioane lei pentru o centrală fotovoltaică de 1,8 MW care să acopere tot consumul intern și să injecteze surplusul în rețea.
Municipiul Constanța a semnat un contract de finanțare de 32,69 milioane lei, integral nerambursabil, pentru capacități fotovoltaice de 5,55 MW destinate autoconsumului instituțiilor publice locale.
Hidroelectrica investește peste 9 milioane de lei în sisteme fotovoltaice montate pe acoperișurile a 20 de centrale hidroelectrice de pe Olt. Este primul proiect de acest fel al companiei.
Aeroportul Iași pregătește un al doilea parc fotovoltaic, de 5 MWh, pentru care va solicita finanțare din Fondul pentru Modernizare. Investiția estimată depășește 3 milioane de euro și include capacități de stocare.
Producția fotovoltaică a atins 1.659 MW la prânz, un maxim istoric pentru Sistemul Energetic Național. La aceeași oră, prețurile coborau în teritoriu negativ, iar furnizorii români ajungeau să plătească pentru a livra surplusul către Bulgaria.
Remat București Sud a primit licența de operare comercială pentru un parc fotovoltaic de 2,5 MW ridicat la propria hală din Sector 4. Investiția de 12,5 milioane lei include și un sistem de stocare în baterii.
Primăria Bran construiește un sistem fotovoltaic de 250,8 kWp pentru a-și reduce factura de energie. Documentația tehnică estimează o economie de 232.936 de lei în primul an de funcționare.
Primăria Sectorului 4 anunță prima parcare publică din București dotată cu panouri fotovoltaice. Energia produsă acoperă iluminatul parcării și consumul spațiilor comune ale unui bloc din apropiere.