4 articole cu eticheta
#adr sud-vest oltenia
ADR Sud-Vest Oltenia a lansat în consultare publică ghidul pentru al doilea apel de proiecte dedicat drumurilor județene legate de rețeaua TEN-T, cu peste 24 de milioane de euro din Programul Regional 2021-2027. Pot depune cele cinci consilii județene din regiune, cu proiecte între 5 și 20 de milioane de euro.
Cinci investiții private din Dolj, finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, au întârzieri în implementare. ADR Sud-Vest Oltenia le-a cerut beneficiarilor să recupereze timpul pierdut, altfel contractele vor fi reziliate și banii europeni pierduți.
Județul Vâlcea modernizează un drum județean de aproape 80 de kilometri între Vaideeni și Irimești, cu o investiție de peste 80 de milioane de euro finanțată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Parcul Constantin Poroineanu din Caracal, monument istoric din județul Olt, va fi revitalizat printr-un proiect de peste 28 de milioane de lei finanțat prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia.