Primarul Emil Boc a semnat un nou contract pentru încă 22 de autobuze electrice articulate de 18 metri, care vor fi livrate în 11 luni și vor sprijini o bandă dedicată de transport public între Cluj-Napoca și Florești.
Consiliul Județean Brașov a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a 53 de kilometri de drumuri județene în nordul municipiului. Proiectul conectează zona dintre Săcele și Codlea la rețeaua europeană de transport.
Cluj-Napoca vrea să instaleze semafoare conectate prin 5G și senzori cu inteligență artificială care monitorizează în timp real mașinile, bicicliștii și pietonii. Proiectul, finanțat cu aproximativ 400.000 de euro din fonduri europene, urmărește un trafic mai fluid și obiectivul de neutralitate climatică până în 2030.
Primăria Sectorului 3 a pus la dispoziția șoferilor o platformă online prin care pot plăti tariful orar sau pot achiziționa abonamente pentru locurile de parcare nenominale, fără deplasări la ghișeu.
Primăria Reșița a obținut finanțare pentru opt microbuze electrice și patru trasee noi, printr-un proiect de 2,7 milioane de euro derulat prin Programul Regional Vest 2021-2027. Implementarea este programată până în vara lui 2027.
Metrorex a publicat jurnalul de lucrări pentru M6, magistrala care va lega Bucureștiul de aeroportul Otopeni. Pe secțiunea Sud, două tuneliere - Sfânta Maria și Sfânta Ana - au intrat în plină activitate de săpare.
Primarul general interimar Stelian Bujduveanu trimite Masterplanul Velo către CGMB. Documentul prevede peste 500 de kilometri de trasee pentru biciclete în Capitală, finalizate până în 2035.
Zona Metropolitană Sfântu Gheorghe achiziționează 30 de autobuze electrice și 15 stații de încărcare, printr-o finanțare nerambursabilă de 86,8 milioane de lei. Proiectul creează 14 rute urbane și periurbane pentru aproape 88.000 de locuitori.
Consiliul Județean Bihor a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru rețeaua de tram-train metropolitan din Oradea. Proiectul este evaluat la 1,35 miliarde lei și prevede 14 vehicule capabile să circule atât pe liniile de tramvai, cât și pe cele de cale ferată.
Primăria Sectorului 3 vrea să ridice în zona Republica o parcare park & ride de aproape 1.900 de locuri, cu finanțare europeană, conectată direct la metrou, tren, tramvai și autobuz.
Magistrala M6 spre Otopeni înaintează în jur de 15-16% din lucrări, în timp ce extinderile M3, M4, M5 și ideea unei linii M7 rămân la stadiul de promisiuni și licitații.
Consiliul General al Capitalei urmează să dezbată două proiecte de modernizare a depourilor de tramvaie Titan și Colentina, cu investiții care depășesc 1 miliard de lei. Scopul este adaptarea infrastructurii pentru tramvaie de până la 37 de metri și sprijinirea electrificării rețelei.
Primul tren Metropolis al Bucureștiului a început probele de circulație pe Magistrala 5, după aproape un an staționat în depoul Berceni. Testele se desfășoară noaptea, în afara programului cu călători.
TPBI a pus la dispoziția publicului platforma maps.mo-bi.ro, o hartă interactivă care permite planificarea traseelor și urmărirea în timp real a vehiculelor de transport public din regiunea București-Ilfov.
Municipiul Timisoara a lansat in SICAP un contract de 86 de milioane de lei pentru 30 de autobuze electrice solo si 45 de statii de incarcare aferente, finantate din PNRR. Livrarea trebuie facuta in maximum un an de la semnarea contractului.
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru 65 de stații publice de încărcare a vehiculelor electrice, finanțate prin PNRR cu 4,74 milioane de lei. Punctele vor fi montate în municipiu și în șapte localități din zona metropolitană în circa opt luni.
OMV Petrom a inaugurat pe autostrada A1, la Miercurea Sibiului, cel mai mare hub de încărcare electrică din țară: 34 de puncte de încărcare rapidă, dimensionate atât pentru autoturisme, cât și pentru camioane.
Cluj-Napoca și CFR au semnat un acord pentru un serviciu de transport public metropolitan pe calea ferată, pe ruta Gilău - Bonțida. Proiectul de 250 de milioane de euro prevede 7 trenuri electrice și 23 de stații.
Guvernul anunță achiziția a 12 trenuri electrice noi de metrou pentru București, printr-un proiect cu fonduri europene de peste 1 miliard de lei. Garniturile ajung pe Magistrala 4 și pe viitoarea Magistrala 6 spre Otopeni.
Primăria Sectorului 6 a dat în folosință 136 de locuri noi de parcare cu plată pe Bulevardul Iuliu Maniu. Rețeaua publică tarifată din sector ajunge astfel la 1.634 de locuri.
Timișoara va cumpăra 10 tramvaie, 10 troleibuze și 20 de autobuze electrice cu aproape 47 de milioane de euro prin Programul Regional Vest. Contractele de finanțare au fost semnate cu ADR Vest, iar livrarea este estimată pentru vara lui 2027.
Guvernul a aprobat achiziția a 12 trenuri electrice noi de metrou, în valoare de un miliard de lei. Vor înlocui ramele IVA vechi de aproape 40 de ani de pe Magistrala M4 și vor circula și pe viitoarea M6 spre Aeroportul Otopeni.
Primăria Municipiului București a lansat pe SEAP o licitație pentru șapte microbuze electrice și stațiile de încărcare aferente, destinate transportului metropolitan București-Ilfov. Contractul estimat se ridică la aproape 11 milioane de lei, cu finanțare prin PNRR.
Consiliul Local Sector 2 cere acordul Capitalei pentru a se implica in studiul de fezabilitate al noii magistrale M7 Voluntari - Bragadiru. Proiectul ar adauga aproximativ 26 km de cale ferata subterana pe axa nord-est - sud-vest a Bucurestiului.